Guy de Maupassant, Cuvinte de iubire

Guy de Maupassant, Cuvinte de iubire (povestiri)

trad. Liliana Urian, Bucureşti: Editura Allfa, 2013

Titlul volumului, Cuvinte de iubire, este înşelător. Căci povestirea care i-l împrumută nu este o confesiune amoroasă, ci mărturisirea unui bărbat că nu mai poate fi amantul unei femei care îşi consumă dragostea cu tot soiul de nume drăgălaşe „de animale şi de legume” pe care le-a găsit în „Elemente de istorie naturală pentru clasele inferioare.” Şi îşi încheie mărturisirea cu „Te sărut pătimaş, cu condiţia să nu spui nimic.”

Aproape toate povestirile din volum sunt menite să expună astfel de neajunsuri ale iubirii, de la neconcorcondanţa dintre aspiraţia visătoare şi asaltul sexual al amantului până la sexualităţi bizare. Se creează un fel de Decameron al secolului al XIX-lea francez, cu câteva povestiri despre colonişti francezi aflaţi în contact cu o lume erotică la fel de ciudată din Magreb.

Multe din prozele scurte ale lui Maupassant pot fi citite ca variante literare ale ariei din Rigoletto, „La donna è mobile,” prezentând moravurile adulterine şi erotice derivate din firea schimbătoare a femeilor. Femeile sunt concurate de personaje masculine pe măsură, totuşi, bărbaţii sunt ceva mai stăruitori într-o brutalitate a viciului şi într-o neputinţă de a calcula consecinţele încurcăturilor lor amoroase (de menţionat şi personajul total imobil dintr-o nuvelă, vânătorul pătimaş şi impotent). Şi la fel cum muzica temperează valenţele  comice şi tragice din opera lui Verdi, sau cel puţin le duce departe de libret, povestirile lui Maupassant - de cele mai multe ori comice şi rareori tragice - sunt temperate în locul muzicii de o ironie uşoară.

Marea forţă de povestitor a lui Guy de Maupassant reuşeşte să îşi ţină proza departe de o expunere iritant pedagogică a moravurilor degradante ale societăţii. Reflecţiile despre psihologia dragostei sunt absorbite în elementele naraţiunii. Fenomenolog înainte de vreme, Maupassant urmăreşte manifestările dragostei în gesturi, vorbe şi în obiectele din decorul povestirilor, uneori până la observaţii brutale, astfel încât nu pot fi separate elementele teoretice ale unei ars amandi de naraţiunile în care sunt integrate. Iubirile sunt văzute în naraţiuni, iar personajele însele se văd până la detalii anatomice, iar când eşuează în aventurile amoroase, se înâmplă să vadă mai mult ce au în minte decât în faţa ochilor, asta când nu sunt purtate de vântul cald din Magreb.

O altă realizare a scriiturii lui Maupassant este faptul că nu lasă cititorul să se instaleze în poziţia de judecător. Povestirea te aduce prea aproape de personaje, încât să le mai poţi vedea de la distanţa judecăţii. De exemplu şi cu eventuale regrete, pari a participa la noaptea de Crăciun a bărbatului care doreşte să petreacă cu o prostituată aleasă pentru formele ei pline şi se trezeşte cu o femeie gravidă, născând în patul lui şi astfel fiind obligat să plătească pensie alimentară; ori eşti introdus în spaima femeii de a scăpa până la sosirea soţului de amantul care îi moare dezbrăcat în pat. De aceea, senzaţia permanentă din timpul lecturii că eşti în acea lume a viciilor amoroase şi că detaşarea de ea se face printr-o bună fixare a ei în cuvinte, în niciun caz cu nume drăgălaşe de animale şi legume.