Lev Tolstoi, Jurnal

Lev Tolstoi, Jurnal

trad. J. Ianoşi, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, volumele I, II, Bucureşti, 2005, ediţia a III-a

Note

Ce schimbări ale percepţiei vieţii aş fi suferit dacă aş fi citit Jurnalul la 15 sau la 20 de ani, şi nu la dublul ultimei vârste? Cum ar arăta o credinţă în simplitatea vieţii propusă de Tolstoi, dacă ar fi pusă în practică de un individ al vremurilor noastre aflat la începutul vieţii? Căci mai târziu, o înregistrezi simplu printre celelalte doctrine şi credinţe parcurse, nu te mai pune pe gânduri până la capăt.

Jurnalul lasă impresia că treci din nou prin zvârcolirile din Moartea lui Ivan Ilici, dar înşirate pe parcursul unei vieţi întregi. Căci şi atunci când Tolstoi îşi dobândeşte credinţa într-o viaţă consacrată dragostei de semeni şi de Dumnezeu, jurnalul îi menţine zbaterea care seamănă a incertitudine. Rare sunt momentele în care se simte toropit de certitudine, mai ales în anii din urmă ai vieţii, însă raporturile cu ceilalţi oameni, de multe ori cu membrii familiei lui, îl trag mereu în afara unei asemenea stări.

Îmi spunea V., aflată înaintea morţii, că-i este frică să recitească Moartea lui Ivan Ilici. Descoperite exemplar în nuvelă, fenomenologia morţii şi a vieţii rămase neîmplinite înaintea sfârşitului trebuie să fie înspăimântătoare când ai de-a face cu ele, nu numai din motive informative. Totuşi, poate aşteptarea de zeci de ani a morţii, despre care mărturiseşte jurnalul, ar schimba întâlnirea cu Ivan Ilici. Cum o spune Tolstoi în jurnal, lucrătorul este bun când lucrează fără să vadă rezultatul muncii sale. Se poate lucra bine şi când eşti gata să te iei la rost înaintea morţii, şi când te prinde neîmplinit. Principiul este ilustrat permanent în filele jurnalului, Tolstoi angajându-se cu o stăruinţă aproape inexplicabilă şi lui însuşi să scrie literatură, articole filosofico-religioase sau unele cerute pentru ca vocea lui să-i sprijine pe cei nepăstuiţi: indivizi, secte religioase, grupări politice, popoare (inclusiv pe evreii prigoniţi în Chişinău).

Ce-a însemnat să fii Tolstoi? Nici el nu ştie şi în anii din urmă face deosebirea dintre Eu şi Tolstoi. Împotriva convingerilor sale din jurnal, aş miza pe faptul că Tolstoi a fost mai curând în scrierile sale în care dispărea ca teoretician al unui mod de viaţă evanghelico-agrar, dar şi ca individ. După citirea jurnalului, îţi vine să citeşti sau să reciteşti literatura lui. Nu pentru că ai fi obţinut prin lectura jurnalului o cheie de interpretare, ar fi o abordare biografică dăunătore, ci pentru că găseşti astfel odihnirea în frumos a omului Tolstoi. Ca personaj al jurnalelor, devine apăsătoare ideea că ar fi putut rămâne definitiv în cotidian, la urmă împărţit de moştenitorii lui pentru a obţine drepturile de autor, cum nu se sfiau să facă planuri nici în timpul vieţii sale.

Paradoxal, există multă suveranitate goetheiană în jurnalul lui Tolstoi, deşi îl detestă ca promotor al unui spirit burghez, dar îl şi citeşte ca model de redactare a amintirilor. Conştiinţa măreţiei la Goethe şi la Tolstoi. A doua este o sfâşiere de sine şi o continuă acceptare a fraternităţii dureroase cu mujicul, cu ţăranca care îl consolează pentru moartea fiicei sale cerându-i o copeică. Şi o altă dramă este şi reproşul permanent al unor oameni din jur împotriva acestui spirit goetheian, văzut de unii ca un idealism refractar acţiunii revoluţionare concrete, de alţii ca un fariseism al renunţării la privilegiile sociale de nobil.

Urmărită insistent de Tolstoi în privinţa sa, schimbarea omului din interior pentru a obţine o societate mai dreaptă pare un ideal îndepărtat de prezent. Şi poate dintr-o înfrângere nerecunoscută a fiecăruia de către exteriorul modernităţii tehnice şi industriale, o înfrângere nu mai puţin profitabilă. Să începi tolstoian (Tolstoi ar spune doar evanghelic) viaţa de la recunoaşterea unei înfrângeri generale a umanităţii, mai poate fi un început tolstoian? Pentru că scriitorul porneşte de la strunirea morală a personalităţii compromise social de privilegiul aristocratic, dar nu se  de la o stare generală de înfrângere. Revoluţionarii şi socialiştii ruşi şi cei din afara ţării, inclusiv din SUA, cărora nu le agrează idealurile şi metodele violente de acţiune, trebuie să-i fi dat senzaţia că este posibilă o victorie şi că se întrevede un sfârşit al nedreptăţii sociale. Totuşi, realizarea lui Tolstoi este locul naşterii, devenirii şi morţii sale, o Iasnaia Polania  deloc ideală, un spaţiu de ieşire din istorie şi din propria lui istorie de scriitor celebru, prin muncă. Nu este munca resemnată din grădina lui Voltaire, ci o muncă transfiguratoare până la o divinitate senină care coboară în natura unde scriitorul vrea să fie înmormântat. Şi este o natură sau pământ al tuturor, exact aşa cum visa Tolstoi despre abolirea dreptului de proprietate asupra pământului, în schimbul proprietăţii temporare a celui care îl munceşte.